După cum știți deja Guvernul României a modificat TVA de la 24% la 9% pentru alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele, precum şi pentru serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice
Modificarea a fost introdusă prin OUG 6/2015 și va intra în vigoare de la data de 01/06/2015.
Dacă utilizați SAGA și dacă până acum ați avut doar produse ce le-ați vândut cu 24%, dar începând cu data de 1 iunie 2015 veți avea și produse cu 9%, procedurile pe care trebuie să le urmați sunt similare cu cele descrise de noi anterior pentru cei care comercializau pâine. Detalii despre ce și cum trebuie să faceți în program, acum, găsiți în articolul legat de schimbarea cotei de TVA la pâine.
Cei care deja aveți create două gestiuni una pentru cota de 24% și unul pentru cota de 9% nu veți avea probleme.
Ce aveți de făcut în luna mai?
Dacă până acum nu ați avut produse pe care să le vindeți cu 9% TVA, în primul rând să va trebui să vă asigurați că aveți programate casele de marcat corect în sensul în care acestea să fie programate și pentru utilizarea cotei de 9%. În mod normal cotele de TVA ce trebuie să fie setate în casa de marcat ar trebui să fie 24%, 9% și 0%. De ce și 0%? Pentru că, odată cu apariția ordonanței ce reglementează bacșișul veți avea nevoie și de această cotă. Odată ce ordonanța va fi publicată voi detalia acolo ce și cum.
În al doilea rând – la finele lunii mai va fi obligatoriu să aveți un inventar. Inventarul este obligatoriu mai ales dacă lucrați în preț de vânzare cu amănuntul și aveți gestiuni global-valorice. Dacă de la 1 iunie 2015 veți reduce prețul la produsele la care scade cota de TVA, atunci va fi necesar ca inventarul să conțină toate informațiile despre: denumirea produsului, cantitatea lui, prețul vechi, prețul nou, valoarea veche și valoarea nouă pentru a se putea determina corect diferențele de preț și pentru a se putea înregistra aceste diferențe, corect, în contabilitate.
Din luna iunie nu uitați să operați în casa de marcat, corect, vânzarea acestor produse cu o cotă de 9% sau să emiteți facturi pentru cotă de 9% la aceste produse.
Buna ziua!
Va rog sa exemplificati (asa cum ati facut in ex. cu painea)cum se va proceda in SAGA C pentru o firma care vinde cu ridicata si are o gestiune cantitativ-valorica pana la 31.05.2015, tva 24% la toate marfurile comercializate. De la 01.06.2015 unele produse vor fi cu 9%, altele cu 24%.
Va multumesc ca existati!
La cantitativ=valoric e suficient, mai ales la evidență în preț de achiziție, nu este nevoie de multe precizări. E suficient să fie introduse toate facturile de intrare/ieșire și să se schimbe cota de TVA în Fișiere-Articole.
E acelați lucru ca la pâine. Te uiți acolo și consideri că citești aici.
Ce parere aveti despre suplimentele alimentare ? Se aplica reducerea de 9% ?
Eu cred că nu.
Buna ziua,
O firma are o gestiune cantitativ -valorica la care evidenta se tine la pret de achizitie.In aceasta gestiune se receptioneaza produse alimentare,bauturi si produse nealimentare.Cum trebuie procedat la 31.05.2015 ?trebuie efectuat obligatoriu inventarul si ajustat tva-ul sau nu?
Va multumesc,
Nu aveți ce TVA să ajustați. Mai ales dacă e la preț de achiziție. Trebuie să vă asigurați că toate intrările/ieșirile de marfă în/din stoc pe documente ce au data de până la 31/05 sunt operate și validate. Apoi să modificați cota de TVA în Fișiere-Articole și începând cu 1 iunie să facturați cu TVA
Nu am mentionat faptul ca firma si pana acum a fost inregistrata in scopuri de tva,,eu ma refeream la stocul de marfa care a fost achizitionat cu tva de 24%si de la 01.06.2015 vom vinde alimentele cu tva de 9%.Gestiunea este cantitiv-valorica si inregistrarile se efectueaza la pretul de achizitie.
Va multumesc,
Nu contează. Nu se face nici o ajustare a TVA facturat de furnizorii dumneavoastră la bunurile aflate în stoc la 31 mai.
Legat de suplimente alimentare, nu stiu daca se pot incadra aici:
y) produse chimice anorganice și organice, produse farmaceutice, care se încadrează la codurile NC 2805 12 00, 2817, 2835 25 00, 28 35 26 00, 2836 50 00, 2922 41 00, 2922 50 00, 2930 40 00, 2933 99 80, 2936 90 00, 3002 10 98 00;
z) alte bunuri, care se încadrează la codurile NC 3504 00 90, 3507.
Unde gasesc si eu anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87?
Ați luat aceste coduri dintr-un proiect. Nu vă grăbiți. Așteptați publicarea normelor codului fiscal, în forma lor finală.
Corect. Este doar in stadiul de proiect. Insa daca se va aproba in forma aceasta, cred ca intra si suplimentele. Mai exact, cred ca se incadreaza aici: u) preparate alimentare diverse care se încadrează la codurile NC 2101–2106;
M-am uitat pe un DVI si cei de la vama incadreaza suplimentele la codul 2106 90 92 60.
Pentru cantina si restaurant se vor vinde cu 9% sau 24 %?
Receptionam marfa cu 9 % si facem pretul de vanzare cu 24%?
Multumesc.
Cu 9%. Cota redusă se va aplica și în cazul alimentației publice și cateringului. Mai puțin la băuturi alcoolice.
Ce se intampla in cazul in care o societate vinde cosuri cadou care contin produse alimentare-tva 9% si bauturi alcoolice tva-24%. Societatea vinde cosul integral cu 24%?
Dar in cazul in care se vor vinde cocktail-uri care contin alcool?
Multumuesc
1. Probabil că da. Să vedem dacă se vor aduce unele clarificări prin norme.
2. Cu 24% pentru că e tot băutură alcoolică, chiar dacă slab alcoolizată.
Buna
Ai facut aceasta mentiune mai sus: ”Cei care deja aveți create două gestiuni una pentru cota de 24% și unul pentru cota de 9% nu veți avea probleme.”
Eu am o singura gestiune cantitativ-valorica la pret de achizitie si aici receptionez marfa atat cu tva de 24% cat si cu tva de 9% (am putine articole cu 9%, dar am).
1. Trebuia sa imi configurez 2 gestiuni separate? Cu ce ma ajuta sa am 2 sau incurca ca am una doar?
2.Daca nu le am , sa le fac acum, odata cu trecerea la 9% pt alimente ?
Multumesc
Afirmația este valabilă pentru cei care au evidență global-valorică. Am scris și în articolul din 2013 pentru TVA la pâine și în comentarii că la cantitativ-valoric e suficient să se modifice cota TVA. Dacă e cantitativ-valoric evaluat în preț cu amănuntul și se și reduce prețul este nevoie și de o reducere de preț operată prin ecranul specific.
Buna ziua!
Stiti cumva daca au aparut Normele la OUG 6/2015? Clientii imi tot cer o nota in care sa le spun daca la suplimentele alimentare gen ceaiuri, fiole de ginkgo biloba pe care le comercializez aplic TVA de 9%, altfel risc sa le trimita inapoi farmaciile.
Multumesc!
Nu au apărut. La cum se mișcă lucrurile, sunt șanse mari să apară probabil în 1 iunie. Eu sper că vor veni cu precizări ceva mai devreme.
Si totusi eu am 2 gestiuni global valorice una pt. 9% si una pt. 24%. Gestiunea pt. 24% nu contine numai produse alimentare. Cum pot sa realizez cat mai simplu transferul pe gestiunea de 24% numai a produselor alimede tva la paine ntare. Multumesc
/Scuze pt. postul anterior se pare ca mi-a jucat o festa pc-ul. Cum pot sa fac transferul din gestiunea de 24% in cea 9% cat mai simplu?
Prin articole contabile. Dar va fi nevoie de inventar. Inventariați doar cele cu 24% dacă sunt mai puține decât cele cu 9% și credeți că vă este mai ușor.
Gestiuni distincte vor fi necesare oricum. Aveți link către indicațiile din 2013 când la pâine s-a trecut la 9%, ele fiind valabile și acum.
Oare cand vor aparea Normele? ma tot preseaza clientii sa le spun cu ce cota de TVA o sa vand suplimentele alimentare dupa 01.06.2015. In proiectul OUG produsele importate se incadreaza la suplimente alimentare conf. Codului vamal, dar oare in norme raman la fel?
Mă întrebați pe mine? :)
Întrebați-i pe cei de la ANAF. Cred că nici ei nu știu sigur.
Oare unde gasesc o lista cu acele produse care intra la 9% incepand cu 01.06.2015?
M-ar interesa daca cafeaua intra in categoria bunurilor pentru care se va aplica 9% (desi dupa parerea mea n-ar trebui sa intre).
Multumesc
Din păcate nu există așa ceva. Erau niște coduri NC în proiectul de norme de aplicare a codului fiscal. Dar e proiect.
Inreprinderea Individuala,contabilitate in partida simpla, neplatitoare de TVA, ce masuri are de luat in legatura cu reducerea TVA de la 1 iunie?
Niciuna. Și dacă ar fi plătitoare de TVA ar avea ca singură obligație marcarea cu TVA de 9% a vânzărilor de produse alimentare destinate consumului uman de la data de 1 iunie.
@sm_noname
in proiectul Normelor …cafeaua intra la 9%
Buna seara!Va rog sa-mi spuneti ce se intampla cu produsele care le-am primit facturate cu 24%tva si plata este la termen(deci nu le-am platit inca)si acum trebuie sa le vand cu 9%tva.ce se intampla cu acesata diferenta?
Nimic. Ce să se întâmple? TVA se deduce la nivelul facturat. Nu se face o ajustare a TVA dedus.
Stiti, cumva s-au publicat normele cu lista alimentelor pentru care se aplica cota de 9% ?
Din câte știu eu, nu s-au publicat.
am o singura gestiune, cantitativ-valoric la pret de vanzare, voi avea produse cu tva 24% si cu 9%. Daca modific tva cu obtiunea din fisiere/articole se va modifica tva la toate articolele, atunci modific tva la fiscare produs in parte (sterg 24 si pun 9 pe coloana tva, la aricolele la care se modifica tva). in acest caz pretul meu de vanzare se modifica ceea ce eu nu doresc, cum fac sa pastrez pretul de vanzare de dinainte de schimbare tva?
Modificați procentul de TVA și nu modificați prețul de vânzare. Modificarea se face articol cu articol.
tocmai asta incerc sa spun, facand modificarea tva articol cu articol pretul meu de vanzare se modifica automat, iar eu vreau ca pretul de vanzare sa ramana nemodificat (adica: produsul meu are pret vanzare 1 leu, modificand tva din 24% in 9% se modifica automat si pretul de vanzare, devenind 0.88lei).Acesta este pretul care imi apare si in articole si in operatii/iesiri atunci cand il selectez ptr a-l vinde. Cum trebuie sa fac ptr. a-mi pastra pretul de vanzare nemodificat?
O soluție ar fi să procedați astfel:
– la Fișiere – Grupe vă creați grupe pe Articole “Alimentare 9%”, “Alimentare 24%”, “Nealimentare” sau după cum doriți. (ATENȚIE! Nu la “Articole contabile” în ecranul grupe)
– în Fișiere – Articole puneți grupa la fiecare articol
– Filtrați după grupa dorită și schimbați cota cu butonul “TVA”
Efectuați o salvare în prealabil.
multumesc, o sa incerc asa
Buna seara!
Spuneti mi varog daca trebuie sa micsoram(adica daca este obligatoriu) preturile produselor alimentare carora le vom scadea cota de TVA?
Multumesc
Nu este obligatoriu. Este la latitudinea dumneavoastră.
ideea este nu cum modific tva in articole ci cum fac, ca pretul meu de vanzare sa ramana nemodificat, adica atunci cand fac operatia de vanzare in operatii/iesiri pretul sa fie cel dinainte doar cu tva modificat. am dat exemplu mai sus.
Dacă faceți ce v-am spus, se modifică doar cota de TVA și se recalculează prețul de vânzare fără TVA pornind de la prețul cu TVA inclus.
buna ziua,
eu am achizitionat marfa si achitata cu 24%,daca modific pretul cu tva 9% cine suporta diferenta de la 24 l 9%
Statul. Adaosul dvs nu se modifică decât dacă nu reduceți prețul de vânzare. Și atunci se modifică în favoarea dumnevoastră.
AM UN MAGAZIN IN CARE SE REGASESC ATAT PROD ALIMENTARE CAT SI NEALIMENTARE
ESTE OBLIGATORIU UN INVENTAR AL AMBELOR GRUPE LA 31 MAI 2015 SAU NUMAI AL PRODUSELOR ALIMENTARE SUPUSE SCADERII LA 9%??? MULTUMESC
Doar a celor la care se reduce TVA.
Am o rugăminte: nu mai postați mesaje scrise integral cu majuscule. Sunt greu de citit și, pe deasupra, considerate nepoliticoase.
Buna, scuze, poate cineva sa-mi dea site-ul cu lista finala de produse ce vor trece la cota de TVA 9%
http://www.mfinante.ro – sau http://www.anaf.ro
Pagina cu sugestii. Să le sugerați să publice mai repede normele de aplicare a codului fiscal.
Buna ziua,
sunt pfa neplatitoare de tva, cu stoc si de produse alimentare….din cate inteleg din cele de mai sus, nu sunt obligata sa scad pretul pe stocul existent, corect? Pretul se va modifica treptat, in masura achizitionarii de produse cu tva scazut. Prin urmare, nu trebuie facut nici inventar, nu?
Multumesc frumos!
Exact.
multumesc mult de tot pentru raspuns! o zi frumoasa tuturor!
In sfarsit a sosit ziua cea mare. S-au publicat Normele, http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/noutati_legislative/Hgnormemetodologicecodfiscal27052015.pdf
Spor la treaba!
Multumesc, dar eu nu gasesc acea lista pe siteul anaf sau mfinante.
Nu ați căutat cum trebuie. De altfel nici nu aveați cum să o găsiți, pentru că nu exista așa ceva. Exista, până azi, doar un proiect de modificare a normelor de aplicare a codului fiscal în care erau enumerate categoriile de produse la care se va aplica cota de 9%. Și erau date codurile din nomenclatorul combinat ce le definesc sau le exclud.
Am pus aici detalii https://www.sagasoftware.ro/?p=1380
@Angela
Pe ANAF, la transparenta decizionala, acte normative aprobate.
Au aparut in sfarsit si normele metodologice (lista cu produsele apara la pag.8-10).
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/noutati_legislative/Hgnormemetodologicecodfiscal27052015.pdf
Am o firma care e neplatitoare de TVA dar achizitioneaza marfuri cu tva , si le vinde la pret cu amanuntul , as dori sa stiu daca ma influienteaza cu ceva modificarea cotei de tva la alimente , si daca trebuie sa modific preturi??
Nu vă influențează cu nimic. Va scădea prețul de achiziție după data de 1 iunie. Nu sunteți obligată să modificați prețul de vânzare. Modificarea este opțională nu obligatorie.
Unde gasim aceste coduri NC?
Detalii găsiți aici https://www.sagasoftware.ro/?p=1380
AM O FIRMA, NEPLATITOARE DE TVA…VANZARE CU AMANUNTUL…TREBUIE SA FAC INVENTAR? PE TOATE PRODUSELE? CE SE INTAMPLA CU STOCUL,DUPA MODIFICAREA TVA-???VA MULTUMESC!
Nu trebuie sa faceți nimic, decât dacă doriți să reduceți prețul. Dar nu este obligatoriu.
Vă rog să postați mesaje scrise cu caractere normale. Nu mai scrieți integral cu majuscule.
buna ziua, cum procedez la o societate platitoare de tva, care are stocul scriptic mult mai mare decat cel faptic, si trebuie facuta ajustarea Tva-ului?
dar la o societate care vinde doar legume fructe, este necesara ajustarea stocului?va multumesc anticipat!
Dacă faceți inventar și constatați minus în gestiune, normal se face ajustare de TVA, pentru că veți pierde dreptul de deducere a TVA la prețul de achiziție al minusului. Ajustarea se face înainte de schimbarea cotei de TVA de la 24% la 9%. Ajustarea TVA dedus se face cu cota de 24%.
Ulterior ajustați TVA la stoc de la 24% la 9% pentru produsele ce se încadrează în prevederile legale.
Va rog, ca sa fiu mai sigura, sunt neplatitoare de tva, am un magazin alimentar.Cum procedez?
Multumesc!
Nu aveți nici o obligație legală. Am mai scris asta de câteva ori înainte. Neplătitorii de TVA nu sunt afectați de aceste schimbări. Dacă doriți, opțional, să reduceți prețul de vânzare, e problema dvs, dar în acest caz e necesar un inventar al produselor la care doriți reducerea prețului.
am o firma la care folosesc saga doar pentru note de receptii si raportul de gestiune. Gestiunea este tinuta global valoric , la pret de vanzare. Am produse si cu 24 si cu 9%. Pot modifica cota pentru produsele receptionate (care au 9%) din Operatii, Intrari?
Da.
buna ziua,
am un magazin alimentar si as vrea sa stiu daca sunt obligat sa scad pretul produselor pe care le-am achizitionat cu tva 24% la 9%,pentru ca astfel prin scaderea pretului firma inregistreaza o pierdere “maricica”(am multe produse pe stoc)!
multumesc anticipat
firma este platitoare de tva
Un plătitor de TVA nu pierde nimic la reducerea prețului, pentru că nu i se reduce adaosul comercial ci TVA inclusă în preț. Nu vă obligă nimeni să reduceți prețul. Reducerea este opțională.
@Cristi
In cazul unei firme neplatitoare de tva este obligatoriu inventarul de la 31 mai?
Nu. M-am săturat să tot repet asta. Neplătitorii de TVA nu sunt afectați direct de aceste schimbări. Ei vor fi afectați la achizițiile ulterioare, afectați în sensul că vor cumpăra cu o taxă mai mică decât înainte anumite produse.
Buna seara.Va rog frumos sa-mi spuneti cafeaua la aparat ce tva are,berea fara alcool si vopseaua de oua?Cu respect,Ana Constandache
Cafeaua cu 9%. Celelalte cu 24%.
Buna. Am o nelamurire. Am citit articolul cu painea si am vazut ca ai dat la exeplu la pasul 4 punctul 6 inregistrarea pe care o faci cand nu modifici pretul in urma schimbarii tva la 9%. Care e cota de adaos mediu cu care ai inmultit la transferul adaosului comercial (k) say adaosul descarcat (378.3). Eu am cam aceiasi situatie, am o firma platitoare de tva la incasare, cu 3 puncte de lucru pentru care am create deja gestiuni global valorice 371.1, 371.2, 371.3, acum am mai facut 2 gestiuni cu tva 9% unde am produse carora li se aplica. Am facut inventarele, am diferentiat marfa cu 24% si cu 9% si de acum tb sa fac notele contabile, cele care le-ai facut si tu pentru cele doua gestiuni cu 9%. Nelamurirea mea este ca in luna mai e suficient sa validez stocurile si descarcarea gestiunii? sau trebuie sa inchid luna sa fac aceste note? si cu cate zecimale trec la k eu am 0.481258 si adaos descarcat 3101.52, rulajele fiind cumulate de la 01.01.2015-31.05.2015. Va multumesc ca existati!
Cota medie de adaos, adică acel coeficient mediu k al diferențelor de preț calculată la gestiunea global-valorică pentru care se înregistrează transferul. Coeficientul se poate vedea dacă se validează descărcarea gestiunilor.
Ok. asta am inteles.
1.Si cu cate zecimale iau? cu doua sau cu toate? (la mine k =0.481258)
2.pot sa fac notele contabile fara sa inchid toata luna mai (inchidere tva, amortizari, venituri si cheltuieli)? intreb pentru ca inca nu o pot inchide, mai am de primit facturi cu cheltuieli la curent si apa.
Multumesc pentru raspuns.
1. Nu contează, se va regla la prima descărcare. Dar eu recomand folosirea k-ului așa cum este calculat cu toate zecimalele.
2. Da
Multumesc mult pentru raspunsuri.
June 2nd, 2015 at 13:11 | #72
Reply | Quote
“Un plătitor de TVA nu pierde nimic la reducerea prețului, pentru că nu i se reduce adaosul comercial ci TVA inclusă în preț. Nu vă obligă nimeni să reduceți prețul. Reducerea este opțională”.
Unde scrie in norme ca reducerea e optionala?Eu nu am gasit
Exact acolo unde scrie că e obligatoriu să reduceți prețul. Modificarea codului fiscal obligă la reducerea cotei de TVA. Asta nu înseamnă că obligă la reducerea prețului de vânzare. Nu confundați reducerea TVA cu reducerea prețului pentru că sunt chestiuni diferite.
multumesc!
buna ziua,am o firma de catering si am licitatii castigate avand pret total cu tva si valoare totala a contractului cu tva inclus.La data castigarii licitatiei tva era de 24% iar acum de la 01.06.2015 tva este de 9%.Cum facturez?cu pretul total castigat prin licitatie care include si tva,apoi imi deduc tva de 9% sau consider baza din pretul castigat la liciatie si aplic tva de 9%.??Mai mult decat atat la unul din proiecte am facturat tot ce s-a livrat pana in 29.05.2015 cu pretul care include si tva castigat prin licitatie,iar acum imi cer sa stornez factura din 29.05.2015 si sa refacturez cu data de 08.06.2015 dar sa ma raportez la baza rezultata din pretul castigat prin licitatie.Sa ma fac inteleasa pretul castigat prin licitatie este de 10,50 lei cu tva inclus,acum cum sa facturez de la 01.06.2015 cu 10,50 lei din care deduc tva9% sau cu 8,47 lei la care adaug tva 9%??
Astept cu mare interes clarificari.
Cu prețul din contract. Dacă acel preț conține TVA atunci deduceți TVA pentru a afla cât e prețul fără TVA ce-l veți înscrie în factură. Pentru orice bunuri livrate efectiv până la data de 31/05/2015 cota de TVA este obligatoriu 24%. Abia pentru livrările ulterioare zilei de 31/05/2015 cota devine 9%. Solicitarea de stornare și re-facturare cu o cotă mai mică este anormală și, dacă o veți accepta, la un control al ANAF veți plăti bine mersi TVA de 24% – achitând statului diferența de TVA cu dobânzi cu tot.
Dacă prețul câștigat la licitație este de 10,50 lei cu TVA inclus, câtă vreme nu există un alt act adițional de modificare a acestui preț, nu contează cât e cota de TVA 24% sau 9%. Facturați la prețul licitat. Că bănuiesc eu că dacă se majora TVA nu acceptau o creștere a prețului. Facturați la 9,63 lei fără TVA și TVA de 0,87 lei/porție.
buna ziua,
va rog sa-mi raspundeti ce trebuie facut la modificarea tva din 24% in 9%.
am gestiune cantitativ-valorica la pret de vanzare. (nu vand cu amanuntul, colaborez doar cu societati).
trebuie facut inventarul?
toate facturile sunt operate si validate pana la 31.05.2015.
am de ajustat tva?
multumesc
Nu. E suficient să facturați cu 9% de la 1 iunie încolo.
Nu se pune problema vreunei ajustări a TVA decât dacă ați avea gestiune evaluată în preț de vânzare cu amănuntul ceea ce, mai mult ca probabil, nu e cazul în situația dumnevoastră.
multumesc, nu vand cu amanuntul.
achizitionez materie prima, produc si vand produsul finit doar la societati.
lucrez in saga.
in afara faptului ca modific tva in fisiere – articole mai este ceva de fcaut?
inventar trebuie sa fac la 31.05.2015?
Nu. Inventarul este obligatoriu mai ales la gestiuni global valorice evaluate în preț de vânzare cu amănuntul sau la orice gestiune, indiferent de tipul ei: global sau cantitativ-valorică, câtă vreme este evaluată la preț de vânzare cu amănuntul și se dorește reducerea prețurilor de vânzare.
pt. o firma care nu vinde cu amanuntul, in afara modificarii tva in fisiere-articole (saga) ce mai trebuie facut?
aprovizionez cu materie prima. produc si vand produsul finit la PJ. mentionez ca la 31 mai am materia prima platita si inregistrata.
Nimic deosebit.
multumesc pentru raspuns.
din cate am inteles nu sunt obligat sa scad pretul produsului (doar tva), daca la tva 24% aveam:
12.91(PU) + 3.10(TVA) = 16.01(VAL./KG)
la tva 9% am:
14.68(PU) + 1.32(TVA) = 16.00(VAL./KG)
procedez corect?
În ce sens? Matematic e corect.
Ma intereseaza cum ati porcedat in cazul in care avem evaluare marfuri la pret vanzare pe gestiuni distincte si dorim pastrarea pretului de vanzare.
am urmat pasii descrisi de Tomac, am creat grupe, am adaugat la articole grupa, am filtrat si am schimbat cota de TVA.Pretul de vanzare nu s-a modificat, e ok.Dar la tip marfa imi ramane denumirea veche:marfa 24%, si nu ma lasa sa modific.
În cazul evaluării cantitativ-valorice nu e nevoie de analitice distincte în contabilitate, situația stocurilor fiind cea care va da valoarea analitică pe tipuri de TVA.
@bmj0372
Ati reusit sa faceti modificarile astfel incat sa pastrati pretul de vanzare?
eu am reusit sa modific TVA9%, astfel incat sa nu se modifice pretul, dar nu pot modifica la tip marfa in articole.Pe NIR imi ramane tot contul 371.01 marfa 24% la ambele gestiuni.
@Cristi
buna ziua,
am intampinat urmatoarea problema:
am facut mutarea din conturile sintetice in conturile sintetice la 01.06.2015 prin articole contabile respectiv:
371 – 371.2 marfuri nealim.
378 – 378.2 adaos com. mf. nealim.
4428.M – 4428.02
607 – 607.2
707 – 707.2
in momentul in care dau descarcare de gestiune la iunie imi apare o mare eroare inclusiv la raportul de gestiune.
asa ca am renuntat sa mai trec sumele totale din sinteticele 607 respectiv 707 in analiticele 607.2 respective 707.2
e correct ? aveti o parere ?
multumesc
Este necesar să treceți la evaluare pe gestiuni distincte după ce validați descărcarea de gestiune pentru luna mai.
Soldul sinteticelor trebuie să devină zero. Acesta se transferă integral în analitice, nu doar partea cu 9% ci și cea cu 24%.
tin sa precizez ca toate articolele contabile au fost facute correct.
@Cristi
fac referire la faptul ca s-a modificat pretul de vanzare de la 16,01 la 16,00.
buna ziua
Nota contabila cu reducerea tva de la 24% la 9% se face la 31 mai sau la 30 iunie?
Cu 1 iunie.
Este corect nota contabila de reducere a tva?
Precizez ca am redus doar tva,nu si pretul,deci diferenta de tva se duce in adaosul comercial.
stornare:
371=% -1000
378 -806.45
4428 -193.55
nota:
371=% 879.03
378 806.45
4428 72.58
371=378 120.97
Da.
buna ziua,
cum inregistrez in luna iunie o factura emisa pe 31.05.2015? trec data primirii?
Buna ziua,
As avea o intrebare – sunt persoana fizica si am incheiat un contract de catering pentru August 2015 ( TVA 9% alimente) insa contractul a fost incheiat in ianuarie ( cand era TVA 24%).
Eu din ce inteleg este ca ar trebui re-negociat contractul. Imi confirmati va rog?
Multumesc,
Diana
Indiferent că sunteți beneficiarul sau cel care livrează, renegocierea contractului nu este obligatorie decât în măsura în care fie în contract este stipulat acest lucru, fie părțile, pe cale amiabiă convin acest lucru. Altfel o astfel de renegociere nu este obligatorie. De asemenea dacă în contract s-a înscris un preț, cu TVA inclus, cel care livrează produsele nu este obligat să-l scadă atunci când scade cota de TVA decât dacă în contract e stipulată o astfel de clauză. Altfel, codul fiscal nu obligă la scăderea prețurilor ci a cotei de taxă.
Buna ziua. Am 5 gestiuni global valorice, la 2 dintre ele am avut tva cu 24% si 9 %,celelalte 3 cu 24% , cum sa fac acum..? am facut inventare, fac notele contabile si apoi, modific tva ul direct din ecranul “Gestiuni” , pun 9% in loc de 24%, precizez ca vand numai produse alimentare , toate cu tva ul de 9%..
Nu. Vă creați analitice distincte pentru gestiunea unde din 24% se va practica o cotă de 9% TVA.
@Cristi
Am inteles.Am creat analitice distincte, Noi am redus preturile , trebuie sa ma scad cu ele din gestiune..Ce note contabile sa folosesc?
Le găsiți într-un comentariu anterior sau în postul legat de reducerea TVA la pâine din linkul din articol. Nu are sens să le reiau aici.
Am citit toate comentariile in legatura cu modificarea TVA de la 1 iunie 2015.Am si eu o intrebare:in planul de conturi trebuie sa introducem analitice si la celelalte conturi de TVA,respectiv 4423,4424.4426,4427,4428.TI,4428.TP?Cum se va face preluarea lor in decontul de TVA?
Le introduceți degeaba. Programul folosește, implicit, sinteticele conturilor 4423, 4424, 4426 și 4427. Dacă veți introduce analitice va trebui să modificați manual fiecare notă generată de program, inclusiv închiderea conturilor de TVA. Iar la închidere folosirea de analitice închide distinct poate duce la anomalii sau informații anormale.
Va rog sa ma lamuriti,am primit marfa alim in luna mai cu cota de 24%,cum fac retur de marfa in iulie ,cu tva 24% sau cu 9%? Va multumesc.
Dacă dvs emiteți factură, o emiteți cu cotă de 9% dacă livrarea se face în iunie.
Buna ziua,
Cum ar trebui sa procedez daca eu nici pana acum nu am primit listele de inventar de la firma? Trebuie sa depun si raportare semestriala si eu habar nu am cum sa impart valorile pe gestiuni. Daca v-ati lovit de o astfel de problema, imi puteti spune cum ati procedat?
Multumesc.
Cereți-le în scris. Să-și asume răspunderea. Ce ați vrea să faceți?
Buna ziua,
Cum ar trebui sa procedez daca la sfarsitul lunii iulie am efectuat inventarierea gestiunii si am constatat un minus inventar de 50 lei sa spunem cu ce cota calculam tva-ul aferent minusului?
Va multumesc,
Cu cota de TVA cu care s-a dedus TVA. Pentru că nu se colectează TVA ci se ajustează TVA dedus.
Buna ziua,
Incepand cu luna iunie s-a schimbat cota de tva la alimente de la 24% la 9% .Eu am la firma cantina si achizitionam produse alimentare cu 9%cota tva si trebuie sa ma autofacturez .Intrebarea este cu ce cota ma autofacturez cu 9% sau 24%.
multumesc
De ce v-ați autofactura? Dacă aveți obligația de a emite o autofactură, atunci o emiteți cu cota de TVA aferentă perioadei în care taxa devine exigibilă.
referitor la mesaul trimis am uitat sa mentionez ca suntem o firma de productie pentru matrite cauciucuri si cantina este facuta pentru salariatii pusi la dispozitie de firma hr si din aceasta cauza trebuie sa ma autofacturez pentru ca nu gatesc pentru vanzare catre alti client ci doar intern pentru angajatii nostrii.
multumesc
Aha. Am înțeles.
Buna ziua,
Suntem o firma de productie si la sfarsitul lunii mai 2015, avem pe stoc materii prime si produse finite.
Am urmatoarea intrebare: Daca stocurile ramase in stoc la 31 mai 2015 de materii prime aprovizionate cu cota de 24 % ce vor fi folosite in productie in lunile urmatoare se ajusteaza cu cota TVA 9%?
Nu se face ajustare de TVA dedus la schimbarea cotei.
Buna ziua, am casa de marcat legata cu calculatorul si de la 01-01-2016 am schimbat TVA-ul la 20%in casa de marcat iar in calculator am 24%,cum procedez la schimbarea TVA-ULUI in calculator?
Bineînțeles. SAGA nu programează casa de marcat. SAGA nu programează casa de marcat. Cotele de taxă sunt programate în casa de marcat. În casa de marcat fiecărei cote i se asociază un indice, un cod. Atunci gând se generează bonul ce se tipărește din program pe casa de marcat SAGA trimite acel indice către casa de marcat pentru ca aceasta să știe ce cotă se va folosi
Buna ziua,cum ar trebui sa procedez.Primesc bere butoi cu cota 20% si o revind cu 9% (la halba) .Inregistrez nir cu 20% si la pret de vanzare trec cit imi iese din nir?(calculat cu 9%?).Evidenta e global-valorica.Multumesc.
Da, 20% pe taxa deductibilă, dar la analiticul contului de marfă puneți acel analitic ce corespunde mărfii cu 9%.
buna seara,
intreprindere individuala neplatitoare de tva trece la 1.12.2015 la platitor de tva ( depasire plafon ), iar setarea pentru casa de marcat se face abia in 28.12.2015. ce putem face ? putem extrage tva aferent fiecarei grupe ( legume-fructe; produse alimentare; bauturi alcoolice si tutun ) ? multumesc
Calculați obligatoriu TVA. introduceți sumele ca atare în jurnalul de vânzări.
buna ziua, sunt intrepr individuala – la data de 28 sept 2015 am depasit plafonul de 65000E, nu am depus in octombrie documentele pentru trecerea la platitor de tva, le-am depus in noiembrie, iar certificatul a iesit incepand cu 1 dec 2015 ( platitor tva la trimestru )
cum pot regla situatia? inregistrarile sa le fac si pentru noiembrie cu tva chiar daca trecerea mea este cu 1 decembrie ? desigur si setarea casei de marcat s-a facut cu intarziere.
sa prind in 394 si in 300 si luna noiembrie?
Multumesc tare mult
Da, veți colecta TVA pentru noiembrie.
Nu se cuprind datele în D394. Dar suma colectată se va cuprinde la regularizări taxă colectată în primul decont depus.
Nu are relevanță forma de organizare: IF, II sau altceva.
Am inteles bine : prind in decontul de tva la rd 16 si 30 ( regularizari taxa colectata si taxa dedusa) tva pentru noiembrie, iar in declaratia 394 declar numai decembrie ?
multumesc
Da.
multumesc frumos, zi buna
buna ziua,
daca sunt platitor de tva la trimestru, declaratia 394 o voi depune tot trimestrial, nu ?
referitor la 394, vanzarile mele sunt doar cu casa de marcat, nu am facturi de vanzare si nici bonuri cu cui. din vanzari nu trec nimic in 394 atata timp cat nu sunt emisee catre platitor de tva !
vanzarile se regasesc doar in decontul de tva ?!
Multumesc !
Da, se depune la același termen ca D300.
Da, în 2015 așa este – nu declarați livrările cu bon fiscal către populație. În 2015 se declară doar facturi primite de la plătitori de TVA și facturi emise către plătitori de TVA și nu se depune dacă nu există nici una din aceste situații.
Din 2016 se schimbă însă.
Buna ziua,
Societatea comercializeaza legume fructe deci tva 9% am primit o intrare in care sunt facturati pe langa produsele cu tva 9% doua pozitii de paleti tva 20%
Cand realizez intrarea dupa creare articol cu tva 20% si doresc sa salvez si validez imi spune PROCENT TVA INVALID, naputand realiza intrarea asa cum am factura emisa catre mine.
Va multumesc
Aveți ultima versiune a programului? Sau minim 460? E factură cu data din 2016?
Buna ziua,de pretul mediu calculat de program mi l pune cu minus si nu inteleg de ce care ar fi motivul desi pretul de achizitie este cu plus….Multumesc.
Pentru că folosiți CMP și la un moment dat aveți stoc negativ. Folosirea CMP presupune să lucrați strict cronologic în ordinea normală, firească a operațiunilor, operarea intrărilor prima dată apoi a intrărilor ambele în mod cronologic alternativ. Adică operați intrările din data de 1 februarie apoi ieșirile din 1 februarie, intrările din 2, ieșirile din 2. nu operați intrările din 3 apoi pe cele din 1 apoi ieșirile din 31 ianuarie șamd.
Buna ziua. Am o firma neplatitoare de tva, sunt obligata sa ii schimb cota de la 24% la 20%? Va multumesc
Nu aveți nici o treabă cu TVA dacă sunteți neplătitoare.
-in 2015 facturez catre client marfa cu tva 24%
-in 2016 retur de marfa (marfa fara probleme, defecte,etc) , factura cu minus se face cu tva 20 sau 24% ?
-faptul generator intervine in 2016 cand sunt livrate marfurile de la client la funizor?
Multumesc
Se face cu cotă de 24%.
Buna seara , o firma vinde cosuri cadou de Paste (produse alimentare, nonalimentare și vin) pe site on-line, factura de la furnizor vine cu den “cos cadou” tva 20%. Este corect asa? Sau AR trebui differentiate produsele pe factura cu cotele de Tva corespunzatoare?
Multumesc
Dacă vă sunt facturate așa, la coș și așa le și vindeți, de ce să le defalcați pe produse?
Buna ziua,
am rugamintea sa ma ajutati cu un sfat in urmatoarea problema:
– societate infiintata in 2015, comert cu amanuntul, neplatitoare de tva;
In ianuarie 2016 devine platitoare de tva si comercializeaza marfuri cu cota de 20%, respectiv 9%.
Eu lucrez in Saga C, gestiunea este tinuta global-valoric, in 2015 am lucrat pe sinteticul ct 371 si am avut bifa la “eval. marfuri la pret de vanzare cu tva”.
Din 2016 am trecut la bifa “gestiuni distincte”, si tva trimestrial. Am creat analitice pt. configurarea gestiunilor la cotele de tva 20% si 9%.
Intrebarea mea este cum procedez cu sd. contului 371 din decembrie 2015 raportat la analiticele create in 2016.
Va multumesc anticipat.
Prin articole contabile, după ce validați descărcarea de gestiune la decembrie (și nu mai reveniți asupra ei), mutați soldul din sintetic în analitic. La 371, 378 și 4428.
Bună seara ! Vreau sa modific Tva din 20% în 19%. În articole, modificarea s-a favut, dar nefăcând închiderea stocurilor lunara (din lunile trecute), sunt articole pe minus care nu îmi dau voie sa fac acum închiderea anterioara. Cum pot rezolva problema tva-ului de la 20 % la 19% și în intrări sau ieșiri ?
Păi cum ajungeți pe minus? Că nu e normal!
Schimbați cota de TVA în articole.
Buna ziua,
Am schimbat cota TVA in articole dar cand vreau sa facturez articolul respectiv imi spune procent TVA invalid. Ce pot face?
Să verificați data facturii. Trebuie să fie din anul 2017.
Am pus cu 2017. Si tot nimic.
Ce versiune de program aveți? Trebuie să aveți minim 477.
Buna ziua,va rog sa mi comunicati cum procedez cu tva ul la bere draft o primesc cu tva 19 si trebuie sa vand la 9 la suta, cum procedez cu diferenta in contabilitate,mentionez ca o vand in restaurant.multumesc
O contabilizați la intrare cu 19% și la vânzare cu 9%.